UN SECOL GRABIT
Prieteni, mirati-va-n graba
Cat inca zapada e alba.
Mircea Dinescu
Ploua
Si umbrela mea
E in alt troleibuz.
Unul isi uita umbrela,
Altul manusile. Celalalt
Usa deschisa. Celalalt
Crivatul deschis.
Unuia, de la etajul de sus,
Ii curge uncropul pe cap.
Altuia necuratenia.
In magazinul de marfuri
O domnisoara isi uita norocul
Invelit in hartie de staniol.
Un chirurg uita foarfecul
In abdomenul meu.
Niste constructori
Uita neterminat drumul.
Un vanzator
Uita sa ne intoarca restul.
Ecoul uita cum sa raspunda,
Spune: hau-hau! in loc de: hei-hei!
O minciuna uita de unde vine
Si zice ca vine din rai.
Ghicitoarea uita raspunsul,
Nebunul ce-a intrebat.
Unul isi uita bucatica in gura,
Altul gura in bucatica.
Cineva are carte
Si uita ca are si parte.
Un poet uita-a se naste,
Un calau uita sa piara.
Ploua
Si umbrela mea
E in alt troleibuz.
O inima tanara uita sa bata.
Un bocanc
Uita sa-si mute pintenii
Din palma frunzei cazute.
Unul se culca
Cu pieptul pustiu,
Uitandu-si cerul afara.
Altul apuca de palos cu mana,
De-al lui ascutis,
Uitand ca-i gol.
Unul uita inceputul cantecului,
Altul niste cuvinte. Altul
Mama isi uita.
Ploua
Si umbrela mea
E in alt troleibuz.
Unul isi uita ochii pe altul.
Altul urechea lipita de usa.
Unul uita unde se duce. Altul
De unde vine.
Gura uita de inima.
Ideea de cel care o a nascut.
Unul uita pe inima Hirosimei
O bomba atomica.
Altul uita sa iasa din pestera.
Se uita o fagaduinta,
Un juramant.
Niste flori
Uita sa mai rasara,
Niste izvoare uita sa curga.
Incotro, globule,
Atat de grabit,
Incotro atat de distrat?!
* * *
Acest tintas
E grozav
El imi reteaza lacrima
Fara ca glontele
Sa-mi atinga ochiul.
Acest tintas
E nemaipomenit
El poate dintr-o ochire
Sa-mi zboare marul
Din crestet
Fara ca glontele
Sa-mi zgarie teasta.
Acest tintas harnic
Ocheste acum
In sufletul meu
Cel fluturand ca o frunza
Pe buzele mele.
Grigore Vieru
Ninge dezmatat si tandru
Ninge pe Moldova, ninge
Cu luceferi si cu miei,
Iasiu-si trage pana in barba
Plapuma din flori de tei.
Ninge dezmatat si tandru
Pe aleea cu castani
Si ninsoarea-i o colinda
Sanatate, la multi ani!
Ninge cald peste Bahlui
Si Mitropolia-i alba
Fetele poarta la gat
Versuri de iubire-n salba.
Ninge dezmatat si tandru
Pe aleea cu castani
Si ninsoarea-i o colinda
Sanatate, la multi ani!
Ninge peste Sararie
Cu amintiri si nostalgii,
Ninge parca Eminescu
Ne sopteste poezii.
Ninge dezmatat si tandru
Pe aleea cu castani
Si ninsoarea-i o colinda
Sanatate, la multi ani!
Ninge peste Cetatuia
Pe Galata, pe Copou
Si ninsoarea lin coboara
Peste al pasilor ecou.
Ninge dezmatat si tandru
Pe aleea cu castani
Si ninsoarea-i o colinda
Sanatate, la multi ani!
Dedicatie pentru ... domniile lor :)))
Sa nu prind picior de "doamna", ca pun jepii mici pe voi.
:))))))))))))
O seara minunata, tuturor indragostitilor de iarna si de Anda !
Há Palavras Que Nos Beijam
Há palavras que nos beijam
Mariza-Há Palavras Que Nos Beijam
Alexandrina Hristov
"MES ENFANTS"
1-28 noiembrie, 2010
Opera Nationala Bucuresti
Vernisaj, 1 noiembrie, 19:00
Concert Alexandrina
Alexandrina Hristov - Printre flori
Mariza
"Un dans adus de navigatori din Africa secolului al XIX-lea? Sau transpunerea in muzica a tristetii celor care se aventurau departe de malurile prielnice ale Lusitaniei? Cu toate ca multi specialisti au emis serii continue de ipoteze, nimeni nu stie cu certitudine nici de unde a aparut si nici cand s-a “nascut” fado-ul portughez, singurul lucru cert fiind ca reprezinta cea mai veche forma de folk urban din lume.
Fado este un abandon al sufletului in muzica, definit in jurul ideii de saudade, despre care, portughezii sustin cu mandrie, ca nu ar avea echivalent in nici o limba a pamantului. Saudade – un zbor frant, o iluzie, o stare simultana de bine si rau, nostalgie sau pur si simplu o dragoste iremediabila pentru o himera, o sfidare a ratiunii concomintent cu o mangaiere a sufletului.
Sunetul muzicii fado este aproape inexplicabil, linia melodica parand deopotriva esoterica si barbara. Ca si cum ti-ar lasa impresia ca trebuie traita la nivelul fiecarei celule. Fado are un ritm ce se repeta recurent, dar care e diferit de fiecare data cand il asculti. Ca si cum de fiecare data ai in fata ochilor o himera distincta, intotdeauna sustinuta de o voce si doua chitare, din care una cu 12 corzi.
E mai mult decat cert faptul ca, multa vreme, Portugalia s-a identificat in lume cu sunetul aproape sfasietor al muzicii fado. Si cu versurile care, invariabil, povestesc despre moarte, destin, disperare, tristete, pierdere, tradare, iluzii, vise, trairi.
Istoric vorbind, fado a apartinut periferiei. Ca si tango-ul argentinian, s-a auzit mai intai pe strazile sarace din Lisabona si Porto, in taverne, bordeluri, frizerii sau pur si simplu pe strada. Abia cand Antonio de Oliveira Salazar a institutionalizat fado-ul, obligand fadistii (interpretii de fado) sa cante exclusiv in spatii cu destinatie specifica (in genul caminelor culturale) a ajuns si in alte medii. Atunci a fost poate momentul de apogeu al fado-ului lusitan.
Se spune ca nu oricine poate canta fado. Doar cei care au inima sfasiata de tristete, dor, tradare, doar cei care simt ruperea zborului si care nu pot sa-si inunde lumea cu uitare. Doar cei care pot sa transmita, sa exprime si sa traiasca saudade.
Unul dintre cele mai importante sisteme de referinta ale muzicii fado s-a numit Amalia Rodrigues, la moartea careia (1999), s-au declarat trei zile de doliu national. Alaturi de Amalia s-au mai distins Maria Teresa de Noronha sau Alfredo Marceneiro. Vocile prezentului sunt Misia, Mariza, Cristina Branco sau Dulce Pontes."
Repetabila povara
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
The Experiment
Un film foarte bun care evidenţiază tipologii umane şi răspunsurile lor comportamentale într-o situaţie critică. Face referinţă la experimente celebre în Psihologia socială, efectuate de Zimbardo şi Milgram. Evidenţiază clar ceea ce Milgram numea "starea agentică" (aruncarea responsabilităţii propriilor acte în exterior, asupra instanţei decizionale din structura socială din care individul face parte, cu acceptarea definiţiei realităţii furnizată de autoritate). Mai multe informaţii despre experimentul real aici .
Omul si spectrul electromagnetic - Eugen Birgaoanu
Bun revenit , AR ! :)
Sanul otravit
La teta asustada
"La teta asustada" (in traducere libera “sanul otravit”, “sanul infricosat”, “laptele deznadejdii”, “laptele suferintei”) infatiseaza profilul existential al unei tinere atinse de o “maladie” rara – o teama fundamentala de contact uman - inteleasa doar in contextul socio-istoric in care aceasta a venit pe lume.
Cu un traiect liniar, aparent simplist si o atmosfera apasatoare, filmul construieste si reda indirect in toate secventele sale suferinta cu caracter structural a protagonistei, inserand drama psihologica a acesteia in tabloul formelor de uman care o inconjoara.
Povestea accentueaza ideea de marcaj social, apartenenta si conditionare socio-istorica, reliefand formele specifice de evolutie si deznodamant psihologic individual posibile in cadrul prezentat.
straniu, apasator, liniar
Les herbes folles
Recomandare duminicala
Un basm ambalat intr-o carcasa tragi-comica cu tonuri intense. :)
nonconventional, contrastant, imprevizibil
Raftul cu carti
