Am invatat

Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,
să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta - murim.
Am învăţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtaşesc şi vouă !!
Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească
Tot ce poţi face este să fii o persoana iubită.
Restul ... depinde de ceilalţi.
Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pase.
Am învăţat că durează ani să câştigi încredere
Şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi
Am învăţat că nu conteaza CE ai în viaţă
Ci PE CINE ai.
Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul cca 15 minute
După aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă
Ci cu ceea ce poţi tu să faci
Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor
Ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva
Am învăţat că oricum ai tăia
Orice lucru are doua feţe
Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oara când îi vezi
Am învăţtat că poţi continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poţi
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecinţe
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu şi rău
Am învăţat că prietenia adevărată continuă să existe chiar şi la distanţă
Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată
Am învăţat că, daca cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu
Nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul.
Am învăţat că indiferent cât de bun îţi este un prieten
Oricum te va răni din când în când
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii
Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi
Am învăţat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstantele ţi-ar putea influenţa
personalitatea
Dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii
Am învăţat că, dacă doi oameni se cearta, nu înseamnă că nu se iubesc
Şi nici faptul că nu se cearta nu dovedeşte că se iubesc.
Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
Şi nu faptele sale
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
Şi pot vedea ceva total diferit
Am învăţat că indiferent de consecinţe
Cei care sunt cinstiţi cu ei inşişi ajung mai departe în viaţă
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat ca scrisul
Ca şi vorbitul
Poate linişti durerile sufleteşti
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult
Îţi sunt luati prea repede ...
Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.
Am învăţat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit.

Octavian Paller

10 comentarii:

Anonim spunea...

Maria,

Nu-i rău! (Ştiam textul)
Da' mai bine învaţă-mă şi pe mine cum să scap de Andrei?
:))

Administrator spunea...

Iris spunea...

Maria,

Nu-i rău! (Ştiam textul)
Da' mai bine învaţă-mă şi pe mine cum să scap de Andrei?
:))


:)

ok. Ma bucur ca-l stiai. Si mai ales ca "nu e rau". Bine ca nu e chiar "rasuflat". :)

Tot ce poti sa-mi ceri mie, cel mult, este sa te invat cum sa scapi de mine. :))) Vrei asta ? Se rezolva, la fel cum ai "redevenit" Iris la simpla ta rugaminte.

Te rog, scrie intrebarea asta in casuta sa, mi se pare mai fair-play si mai asumat. Ma simt putin prost. Gandeste-te cum ar fi daca m-as duce eu la AR si l-as ruga printr-un post public sa ma invete cum sa scap de Alessia sau de tine.

O noapte linistita, Iris !

Anonim spunea...

Nu-ţi face griji, cum apare o să-l întreb direct pe el ce trebuie să fac ca să mă lase în pace.
Şi tu de ce să te simţi prost?
Ce, mi-ai dat vreo soluţie?
La început am spus-o ca pe-o glumă, dar acum m-am luat în serios.
:)
Şi nici măcar nu mă simt vinovată, fiindcă asta am ajuns să simt referitor la dialogurile mele cu el.
:))

Ştii care e aiureala?
Îmi făcusem un alt blog şi stăteam cuminţică pe el, în linişte şi pace, dar mi l-a descoperit cineva din gaşcă şi deşi nu a făcut nimic special, m-am simţit deconspirată - aşa că a trebuit să-l abandonez.

Trebuie să renunţ definitiv la virtual. Cred că e ultima mea şansă de a salva fărâma de sănătate mintală pe care o mai am.

Anonim spunea...

Ah, şi nu începe şi tu să "victimizezi" (vorba mai sus incriminatului) că n-am nimic împotriva ta, deşi uneori mă faci să mă simt ca sub microscop. Dar, încă n-ai depăşit limitele suportabilităţii mele.

Administrator spunea...

Nu ma victimizez, Iris.
Poate ca lucruri anume din comportamentul meu TE fac pe TINE sa te simti sub microscop. Eu nu am intentia sa te fac sa simti asta si nici nu stiu ce si cum fac de tu ajungi sa sa simti asta. TU ai raspunsul aici. Daca imi explici, poate reusesc sa te inteleg si pot decide sa renunt la acele comportamente sau chiar sa renunt de tot la interactiune. Nu stiu. De tine depinde.

Anonim spunea...

Pai felul insistent in care ma descosi despre unele chestii, ca si cum - vorba cuiva - imi completezi fisa, ma face sa ma simt aiurea.
Formularea intrebarilor si concluziile care uneori iti scapa arata ca ai cunostinte de psihologie si ca ma abordezi din aceasta perspectiva.
E derutant si deranjant sa constati ca pentru unii esti mai degraba un caz decat un amic virtual.

Administrator spunea...

Vad acum din perspectiva ta, Iris. Mersi. :)

Felul insistent in care descos nu are legatura cu nici o fisa, ci cu un proces de cunoastere. Mi s-a mai spus ca am un mod abrupt de a o face. E un defect al meu (pentru altii o calitate): nu-mi plac preludiile verbale, le consider cronofage, nonnecesare. Iertare ! Poti sa-mi spui cand vezi ca ma apuca iar ! :))

Am cunostinte de psihologie pe care le folosesc, dar nu asa cum inteleg ca crezi tu, ci mai intai si mai intai pe mine si apoi pe toti cei din jur, pentru ca nu pot sa fac abstractie de ceva ce-mi apartine. Dincolo de asta, eu am fost mereu bucuroasa de concluziile referitoare la persoana mea pe care altii mi le infatisau. Eu le vad ca un beneficiu, probabil de asta sar in schema si le si ofer altora.

E derutant si deranjant sa constati ca pentru unii esti mai degraba un caz decat un amic virtual.
NU esti un caz !
Sau, daca esti un caz, esti un caz la fel de mult precum sunt si eu unul, si AR altul si Alessia altul si toti cei pe care ii intalnesc. Voi incerca sa fiu mai atenta cu aspectele astea, dar mai avertizeaza si tu, ok ? :)

Cum iti suna asta ?
Pentru mine a fost o surpriza placuta.
Ce cuvinte ai alege pentru a o defini ? Eu as zice LUXURIANT, VERSATIL, TENACE.
Daca ar fi un parfum, ar fi unul de dama sau barbatesc ? Ce zici ? Te invit sa imi raspunzi la postul urmator. Mi-ar face placere sa imi intorci provocarea cu alte piese. Un exercitiu de weekend. :) Bati palmea cu Mariea ? :)

Anonim spunea...

Am înţeles acum, motivele tale.
În general, sunt de acord cu scurtarea preambulurilor. Pot fi inutile şi plictisitoare.
Îţi mai prezint o bucăţică din perspectiva mea. (Doar ofer nişte informaţii, demersul meu fiind fără urmă de reproş şi mi-ar plăcea să-l consideri ca atare.)

1. Cred că acţiunea "a cunoaşte" - pentru a fi completă, are nevoie şi de observaţie şi empatie, nu doar de răspunsuri la întrebări. Ele completează tabloul cu datele necesare.

2. Copiilor şi autorităţilor le e specific (şi acceptat) să te someze să răspunzi la întrebări.
De pe alte paliere de interacţiune (mă refer la oamenii aflaţi în alte ipostaze), insistenţa poate fi supărătoare şi percepută ca un amestec nejustificat în chestiuni personale.

3. Nimeni nu ne datorează nimic, cu atât mai puţin răspuns la întrebările noastre. Dacă ni-l oferă, e o chestiune de bunăvoinţă, de amabilitate sau - poate! - de menire personală.

Despre cântec comentez dincolo.

Administrator spunea...

Nici un repros. Ma intereseaza perspectiva ta.

1. Pai si observ. Empatica poate nu am fost destul, nu stiu, insa tu imi aminteai ca acum vreo doi ani te-ai simtit inteleasa de mine prin niste replici. Tu stii mai bine la ce te refereai atunci. Ti-am spus ca nu imi amintesc dar e important ce-ai simtit tu. Asadar tot la fel cum acum, neplanificat, dorinta mea de cunoastere deranjeaza, tot asa, si atunci neplanificat, empatia a fost simtita si pretuita.
2. Referitor la "somat", ne putem uita in urma. Cel putin acum, recent, eu stiu ca am plasat un "te rog" langa acele intrebari. Dar e posibil si sa ma insel. Ti-am zis ca stiu de "caracterul abrupt" al dialogurilor mele.
3. Tocmai, asta gandesc si eu. Cum puteam eu sa te somez sa imi raspunzi la vreo intrebare cand intotdeauna e libertatea ta daca o vei face sau nu ? Atata vreme cat raspundeai intelegeam ca esti interesata de dialog, nu ca o faci din conformism, politete sau chestiuni legate de menire (nu inteleg aceasta din urma: menirea). De aici si "intruziunea" in chestiunile personale. Mare parte din ele (chestiunile personale) erau deja expuse aici pe blogul tau prin postarile facute de tine sau raspunsurile pe care le dadeai altor comentatori. Intrebarile mele au venit raportandu-se la continuturi ale tale puse deja in discutie, nu asa, din senin, ca intr-o ancheta planificata.

Am sa fiu acum de doua ori mai atenta cu aspectele astea. Pur si simplu ma voi tine departe de ele.

Mersi pentru raspunsul de dincolo.

O duminica frumoasa sa ai, Iris ! :)

Anonim spunea...

Mda. Hai s-o lăsăm baltă.
:)
O săptămână faină, Maria.

Trimiteți un comentariu

 

Copyright © Camera speciala. Template created by Volverene from Templates Block
WP by WP Themes Master | Price of Silver