Yundi Li



Yundi Li


Pentru Iris, alias Excalibur. :)

30 comentarii:

BlueIris spunea...

Multumesc, Maria!
Ma bucur ca te regasesc.
Sunt incantata ca exista acest "loc" si ca mi-ai permis sa-l cutreier.
Te-mbratisez,
Excalibur
(azi, da, sunt Excalibur. Maine voi redeveni Iris, probabil.)

Maria spunea...

;)

Nu ai nevoie de permisiune. :) E spatiul meu si-al tau si-al tuturor. Altfel nu il faceam public, nu permiteam comentarii, etc.
Exista cativa oameni, putini, din vastitatea aceasta a netului, langa care m-am oprit. Tu te numeri printre ei.
Excalibur si Iris au ceva in comun. Deloc neglijabil. Acel ceva esti TU. Daca ti-as sti numele adevarat l-as folosi cu drag iar legatura ar fi mai fireasca si poate mai puternica. Dar, ne invartim printre nume, roluri, masti si vestimentatii psihologice diverse.
O zi senina ca albastrul blogului tau iti doresc. :)
Imbratisare cat marea ! :)

andreiradu spunea...

:)
Hei, hei!
Bun regasit in ... hainuta noua!
Noua, proaspata si atragatoare.
Felicitari!
......

Alexandra Monica Wilosn, cu siguranta nu a avut de-a face cu copii din orfelinate (acele orfelinate unde fundatiile straine nu au aruncat o privire, un ban, un interes etc.)
Acei copii NU STIU ce inseamna COPILARIE.
Diferent dintre maturitate si copilarie consta in faptul ca hainele ponosite nu-i mai incap cu fiecare an.

Alexandra Monica Wilosn, cu siguranta nu stie despre existanta copiilor "infiati" si aruncati pe piata placerilor carnale, fie pe piata muncii.
Nu vorbim despre copii unei tari anume, ci copii de pe aceasta planeta numita Terra.
Exista copii care habar nu au ce-nseamna copilarie, iar hidosenia traita de ei, de cele mai multe ori, depaseste puterea noastra de imaginatie, din nefericire!

Maria spunea...

Hei ! Hei ! Bun venit !
Sa vina si primavara ! Sa vorbesti cu imparatu', sa n-o mai tina sub oboroc ! :)

Alexandra NOICA Wilson, cu siguranta, a fost cat se poate de impregnata de subiectiv cand a asternut respectivele aprecieri.
http://www.humanitas.ro/humanitas/treziti-va-suntem-liberi

Ai dreptate, reflectiile sale nu pot caracteriza sufletul amprentat dramatic de conditiile inumane traite de copii fara de copilarie.
Ai vizitat vreodata vreun orfelinat ?

alessia spunea...

Muzici de "rai", ingeras, atmosfera Serena...

...pai sa mai plece omul si pe la casa lui ?!:)

Dar stii ceva? Mai exista, totusi, o anumita camera, arhi-speciala, in care priveam odata lumea si viata de-a dreptul holistic, de sus, adica, de pe...lampadar? :))) C-am facut ochii roata si nu vaz nimic ce-ar putea semana cu vreo intrare secreta :))

Imbratisare cu iz de primavara!:)

alessia spunea...

Eu am fost nu printr-unul, ci prin multe orfelinate. Si dupa fiecare vizita mi-au trebuit multe zile sa ma pun pe linia de plutire:(

Maria spunea...

Exista, Alessia, amnezica mica ! :)))
Fa tu ochii roata pe interior si precis vei gasi.
Eu stiu ca tu te prefaci si ca ai mai vizitat locul arhispecial, inca de cand te-am auzit cu descocotatul tau, mai zilele trecute. :)))
Aici nu avem intrari secrete. :)))Intri si iesi pe poarta principala, cu gravuri si filigranuri. :)))
Tresele si decoratiunile se lasa pe pernuta de catifea. Manifestam grija fata de recuzita. :)

Maria spunea...

De ce ai fost prin orfelinate, Alessia ?

Maria spunea...

Imbratisare pe clape, Alessia ! )

alessia spunea...

De ce sa ma "prefac" ca l-am vizitat??? Afirm raspicat ca, da, chiar am vizitat camera arhi-speciala si nu doar atat: a fost si a ramas o amintire de nesters:))) Asta nu inseamna, desigur, ca nu imi doresc s-o reimprospatez cat de curand :))

'Om vedea cand o mai...tuna! :)))

Cat despre "descocotat", a fost unul dintre cele mai de succes "neologisme" pe care le-am achizitionat in ultima vreme:))) Il folosesc deja destul de des si in viata reala, in fel si fel de contexte.
Ultima a fost chiar zilele trecute, cand am afirmat ritos ca "ar cam fi cazul sa-i mai...descocotam pe unii vechi ganditori de pe soclurile prea inalte pe care tot noi i-am...cocotat artificial" :)))
Elevata, eleganta, academica exprimare, nu-i asa?! :))))
Iti dai seama acum ca pe blogul meu a fost, totusi, un mic nimic:)))

alessia spunea...

"Imperativele" tot pe pernutza de catifea sa le las? :)))
Ca sa nu ma mai chinui pe urma, ma gandesc...:)))

alessia spunea...

Sunt multe motivele care m-au tot manat prin orfelinate...

Mai intai, intr-o "documentare".
Mai tarziu, in vizita la niste copii.
Si mai tarziu, am insotit niste echipe de control. Ca am tinut mortis sa...descocot:)) din functii niste incompetenti...

Sper ca nu ma pui sa si povestesc "amintirile din copilarie" ale unor locatari ai unor asemenea stabilimente, fiindca s-ar putea sa pice toata tencuiala frumoasei Camere speciale. De oroare, bineinteles :(

Nu as putea sa-ti rasplatesc asa "imbratisarea de pe clape" :)

Maria spunea...

:)))

In lipsa de trese si decoratiuni (dipliome, ecusoane si galoane) va puteti debarasa si de un imperativ mic, cu conditia sa fie un strasnic perturbator al homeostaziei domniei voastre si un minim perturbator al homeostaziei celorlalti invitati.

alessia spunea...

;))))))))))

M-ai ametit de ...creieri:))
ba parca m-au luat si ficatii un pic:)))

Maria spunea...

Alessia, ba chiar m-ar interesa sa stiu ce se intampla acolo.
Nu am fost niciodata intr-un orfelinat.

PS
Nu e vorba de a rasplati ceva.

Maria spunea...

Sincronizarile lasa cu astfel de ametzeli. :)
In ceea ce privete ficatul ... cand fuse ultimul control ?

alessia spunea...

Se vede treaba ca ai asigurare zdravana pentru Camera ta Speciala, de risti asa :))

Nu-mi dau seama ce anume te-ar interesa din acel spatiu:

Pedepsele corporale demne Evul Mediu?

Distrugerea definitiva a echilibrului psihic, si asa atat de afectat? (distrugere executata "profesionist", adica de catre...psihologi?)

Molestarea sexuala a copiilor mai mici de catre cei mai mari, in vreme ce doamnele educatoare stau la cafelute si gustarele (ori chiar chiolhane in toata regula, ca bucataria copiilor are destule resurse) cu psihologii si asistentii sociali?

Sau poate vrei sa vorbim de zecile (sau chiar poate sutele) de copii "adoptati" in strainatate, dar despre care nimeni nu mai stie nimic, care au "disparut" pur si simplu, fara ca nimeni sa se mai sinchiseasca sa-i mai caute?

Nu mai continuu, ca vad deja fisuri serioase in...tencuiala :)

Spune-mi despre ce vrei sa vorbim, si vorbim...

Maria spunea...

Vad ca ai inca puterea sa ... glumesti ?
Ma intereseaza sa stiu ce se intampla.
Povesteste-mi ce simti nevoia sa fie stiut.

alessia spunea...

A se observa ca glumesc DOAR in legatura cu...tencuiala Camerei Speciale...In rest, e doar de plans. Si, mai ales, de actionat, desigur. Dar "sistemul" este atat de "bine" pus la punct, incat sunt slabe sperante sa se poata face ceva semnificativ la scara larga...

Chiar nu stiu ce sa aleg de povestit. Am "material" strans pentru un roman-fluviu. Horror.

Uite, in clipa asta mi-a venit in minte ideea "geniala" a unei idioate cu diploma de psiholog, pentru a-l determina pe un baietel de 4 ani sa nu mai faca noaptea pipi in pat: i-a dat supraveghetoarei de noapte in grija o...cioara, care se aciuase prin podul centrului de plasament. Iar noaptea, cand copilul era gasit ud, asa, prin somn, il dezvelea si-i baga cioara, care croncanea speriata, in pantaloni...

Nu mai pot continua acum...Chiar mi-e foarte greu sa-mi aduc aminte...sa gasesc cuvintele pentru a povesti asa ceva...

Ma intreb insa mereu: daca MIE imi este greu sa-mi aduc aminte, cum le-o fi oare LOR, celor care au indurat asemenea orori, ca si multe, multe altele?

Maria spunea...

Inteleg.
Tu cum ai actionat ?
Ti-a venit vreodata sa infiezi unul din acesti copii ?

E greu de spus cum le este lor. Multi poate se identifica cu agresorii / abuzatorii. Poate nu au avut niciodata sansa sa traiasca si altfel. Poate se disociaza atat de mult incat nici nu mai simt mare lucru. Nu stiu, vorbesc pe dinafara. Imi inchipui. Tu trebuie sa stii mai bine, daca ai avut contact cu ei.

alessia spunea...

Am vrut tare mult sa infiez, nu unul ci doi copii, doi baieti, frati. Dar nu s-a putut.

M-am implicat, in schimb, in viata mai multora dintre ei vreme de cativa ani. Sper sa fi reusit cate ceva, sa fi insemnat ceva bun pentru ei.

Cei apropiati mie chiar nu cunoscusera o altfel de viata. Erau copii abandonati de la nastere, pe strazi.

Erau deci perfect incredintati ca viata normala este cea pe care ei o duceau. Se adaptasera, stiau perfect ce pedeapsa urmeaza pentru fiecare greseala, si se duceau cu un fel de (ingrozitoare) seninatate chiar si sa ia bataia "regulamentara". Si nu prea plangea sau tipa vreunul. Decat cei mici, inca necaliti. Stiau ca daca o fac, loviturile (de obicei cu capul de perete) aveau sa se inmulteasca. Si erau chiar multumiti cu faptul ca totul se petrecea ca de obicei. Normal. Puteau sa reziste fara nici un cracnet si fara mancare (alt tip de pedeapsa) sau in beciul cu sobolani,ori afara, iarna, in pijama...

Si inca ceva: despre mamele lor, cele care-i abandonasera, vorbeau in general tot cu un soi de ingrozitoare intelegere. Se bucurau ca nu-i omorasera, cum vedeau pe la tv la stiri ca se intamplase cu alti bebelusi gasiti prin tomberoane. Se gandeau ca mamele lor ii iubisera daca nu-i omorasera, totusi...

Si cumplit de dureros mi se mai parea cand imi povesteau ca le viseaza mereu. Pe ele, pe mamele lor. Si le visau in fel si fel de ipostaze. Atata doar ca nici unul nu le putea vedea fatza. Si se gandeau mereu cum oare ar putea arata femeile care le fusesera mame, macar cateva zile...

In fine, sunt tare multe de povestit. Multe aspecte pe care nici macar nu ti le poti imagina cand nu ai ocazia sa ai o relatie directa si apropiata cu ei...Oricat ai citi sau auzi despre lumea aceasta a lor- o lume a durerii devenita "normalitate"...

andreiradu spunea...

Frumoase doamne cu suflete suave, sarut'mana!

O atmosfera boema... parca m-am teleportat in secolul XIX, intr-un salon al unor boieri ce-si consuma timpul intr-un mod elevat... simt si miros de tigari ultrafine, parfum frantzuzesc, de pudra... si coniac de cea mai buna calitate.

Un muzicant de culoare garbovit de viata mangaie evlavios pianul, servitoarele se-nvart cu tot felul de finetzuri prin fata oaspetilor, iar doamnele, cochete, isi aranjeaza tacticos si pretentios coafura in timp ce intretin o conversatie cu subiectul: rupti-n fund cu pretentii absurde (saracii).
:)

Maria, Alexandra Noica nu a trait intr-un orfelinat, nu s-a nascut nici in India, Bnaglades, Africa. tarile arabe etc. unde parintii isi vand copii ori pentru munca zi/lumina, ori pentru organe, ori pentru placeri carnale.
Nu a trait nici o jumatate de an din ceea ce traiesc acei copii... care, de altfel, nici nu mai apuca sa prinda adolescenta.
E minunat sa scriem cuvinte frumoase, care ulterior vor inalta suflete sensibile...cu nevoi lingvistice.
Realitatea este alta, spre rusinea noastra, a adultilor!

Da, am fost intr-un orfelinat, altfel nu as fi avut de ce sa vorbesc.
Vrei sa stii cum este?
Nu vei intelege pana nu vei vedea cu ochii tai, pana nu vei sti povestea reala si nu vei simti mirosul vietii lor, durerea si decaderea.

Maria spunea...

Alessia, cred ca astept de mult sa vad si aceasta latura a ta. Undeva eu o simteam, o intuiam, dar mult timp m-am "lovit" de "cocotzarile" tale si explozia de romantios de pe blogul tau.
De ce nu ai putut sa ii infiezi ?

AR, nu am pretentii de salon. Imi displace profund secventa "intretin o conversatie cu subiectul ..." .
Imi place tabloul de epoca pictat de tine, dar fara de aerul fetid exhalat de putreziciunea sufleteasca si caracteriala a personajelor pe care le-ai creionat.
Revin, Alexandra Noica si-a pus in prim plan "tragismul" propriei copilariei fata de care s-a raportat. E o apreciere hazardata, egocentrica, ce pacatuieste prin suprageneralizare. Plasandu-ma insa in locul sau, eu o inteleg si verific pe mine vorbele sale.
Tu ai putut face ceva pentru acesti copii ?
Eu, spre rusinea mea, nu am fost niciodata, desi uneori mi-a trecut asta prin minte.

alessia spunea...

waw! "explozia de romantios"?!:)))

Vezi tu, draga mea, cum cate o "explozie", de oricare gen, iti abate atentia de la orice altceva?!:))) Ca de altfel si cocotzarile, si zbantuielile, si joaca, si rasul...

Eu una raman la ideea ca iti poti impleti foarte frumos viata si din joaca, si din gravitatea implicarii in real, si din cocotzari si ras cu lacrimi, si mers apasat pe pamant si durerile inerente trecerii pe aici, prin lume.
Totul este sa discerni care este timpul potrivit pentru fiecare in parte.


Nu i-am putut infia, pentru ca...totul si toate s-au constituit in piedici. De netrecut. Deh...

Maria spunea...

DA, Alessia, da, le poti impleti.
Asteptam sa iti simt gravitatea si stabilitatea si forta. Zbuciumul zglobiu ti-l stiu.
Pentru mine conteaza mult sa stiu daca piedicile de netrecut ti le-a ridicat sistemul.

alessia spunea...

Nu, nu sistemul a fost cauza. Nu de data asta.
Problema a fost de responsabilitate. A mea. Am ajuns, la un moment dat, la concluzia ca m-as fi hazrdat. Mai ales ca cei care ar fi avut cel mai mult de suferit ar fi fost, evident, tot ei.
Dar faptul ca nu am putut sa ii infiez oficial nu m-a impiedicat, totusi, sa raman in continuare foarte aproape de ei.

Maria spunea...

Am inteles.
Multumesc pentru raspunsuri si impartasiri, Alessia. Mi-am dorit mult sa te cunosc si altfel. Toate discutiile de azi, cu tine, Ar si Iris m-au ajutat sa ma simt mai aproape de voi. Poate si mai aproape de mine.
Iti doresc o noapte linistita si impacata.

Ultimus Romanorum spunea...

Felicitari pentru noul look !

alessia spunea...

Maria, draga mea :)

Eram incredintata ca vazusesi ce scrie la intrarea in spatiul meu virtual: "Maidanul cu dragoste".
As fi putut scrie acolo, la fel de bine, si "Varful icebergului", dar...

Ti-am spus mereu ca mi-e drag sa vorbesc cu tine. Si sa ne jucam, uneori, dar si sa impartasim cele de prin viata adunate, alteori. Si am fost sincera!

Ma bucur ca te-am intalnit.:)

O zi cu acorduri inalte de senin!:)

Maria spunea...

Multumesc, Bogdan. :)

Alessia ... ;)

Trimiteți un comentariu

 

Copyright © Camera speciala. Template created by Volverene from Templates Block
WP by WP Themes Master | Price of Silver