Paznicul turmelor
IX
Sunt paznic de turme.
Turmă a gândurilor mele.
Iar gândurile mele toate sunt senzaţii.
Gândesc cu ochii şi urechile,
Cu mâinile şi picioarele,
Cu nasul şi gura.
A gândi o floare înseamnă- a o vedea şi mirosi.
Iar a mânca un fruct înseamnă a-i şti sensul.
De-aceea când , într-o zi de zăpuşeală,
Sunt trist că prea mă bucur de ea,
Şi mă întind pe iarbă,
Şi îmi închid ochii înfierbântaţi,
Îmi simt tot corpul tolănit în realitate,
Ştiu adevărul şi sunt fericit.
XXXV
Un clar de lună printre crengi înalte,
toţi poeţii susţin că e ceva mai mlt ca
Un clar de lună printre crengi înalte.
dar pentru mine care nu ştiu ce să gândesc,
Ceea ce un clar de lună printre crengi înalte
E , în afară de a fi
Un clar de lună printre crengi înalte,
Este-a nu fi nimic mai mult decât
Un clar de lună printre crengi înalte.
XXXIX
Misterul lucrurilor, pe unde e?
Unde-i că nu apare
Măcar ca să se-arate că-i mister?
Ce ştie râul, şi ce ştie copacul,
Şi eu ce nu mai sunt de-al lor, ce ştiu?
De câte ori mă uit la lucruri şi mă gândesc ce gândesc
oamenii despre ele,
Râd ca pârâul care sună proaspăt peste o piatră.
Pentru că singurul tâlc ascuns al lucrurilor
Este că ele nu au nici un tâlc ascuns;
Mult mai ciudat ca orice ciudăţenie
Şi ca visurile tuturor poeţilor
Şi ca gândurile tuturor filosofilor,
Este că lucrurile sunt într-adevăr ce par să fie
Şi că nimic nu e de ne-nţeles.
Da, iată ce au învăţat singure simţurile mele:
Lucrurile n-au semnificaţie: au existenţă.
Lucrurile sunt singurul tâlc ascuns al lucrurilor.
XLIII
Mai bine zborul unei păsări ce trece şi nu lasă urmă,
Decât ca trecerea unei sălbăticiuni, ce stă-nsemnată pe pământ.
Pasărea trece şi este uitată, şi aşa chiar trebuie să fie.
Sălbăticiunea, unde nu mai e, şi de aceea nici nu serveşte la nimic,
Arată că a fost, şi-aceasta nu serveşte la nimic.
Amintirea e o trădare a Naturii,
Pentru că natura de ieri nu e Natură.
Ceea ce-a fost nu e nimic, iar amintirea nu-i vedere.
Treci, pasăre, treci, şi învaţă-mă să trec.
